Ce este normal la fiecare vârstă
Nou-născutul doarme 14-17 ore din 24, în reprize de două-patru ore, fără diferență între zi și noapte. Ritmul circadian se formează treptat, în jurul vârstei de 3-4 luni.
Între 4 și 12 luni, somnul total scade la 12-15 ore, cu două-trei somnuri de zi și o noapte care se consolidează, dar rareori fără treziri. Trezirile nocturne la această vârstă sunt regula, nu excepția, iar „doarme toată noaptea” înseamnă, în literatura de specialitate, cinci-șase ore consecutive.
Între 1 și 3 ani, 11-14 ore, cu un singur somn de zi, care dispare, la majoritatea copiilor, între 3 și 5 ani.
Variația individuală este mare. Doi copii sănătoși de aceeași vârstă pot avea nevoie de ore diferite, iar comparația cu copilul vecinilor produce mai multă anxietate decât informație.
Rutina de seară, singurul instrument cu dovezi constante
O secvență fixă, de 20-30 de minute, repetată în aceeași ordine în fiecare seară, este intervenția cu cel mai solid sprijin în studii: baie, pijama, lumină redusă, o carte, un cântec, pat.
Conținutul contează mai puțin decât predictibilitatea. Copilul învață că, după carte, urmează somnul.
Ora de culcare stabilă, cu variație de maximum 30 de minute, stabilizează ritmul circadian mai eficient decât orice altceva.
Ecranele se opresc cu cel puțin o oră înainte. Nu doar pentru lumină, ci pentru stimulare.
Copilul pus în pat somnoros, dar treaz, învață să adoarmă singur. Cel adormit în brațe și mutat în pat se trezește și nu recunoaște locul, iar plânsul de la ora 2 este, frecvent, exact această nedumerire.
Somnul de zi și momentul în care se renunță la el
Somnul de zi nu fură din cel de noapte, până la o anumită vârstă. Un copil de un an obosit peste măsură adoarme mai greu seara, nu mai ușor.
Fereastra de veghe, adică intervalul confortabil între două somnuri, crește cu vârsta: în jur de 2 ore la 6 luni, 3-4 ore la un an, 5-6 ore la 2 ani.
Semnele de oboseală, frecatul ochilor, căscatul, agitația, apar înainte de somn și, ignorate, se transformă în „al doilea val”, cu un copil hiperactiv care nu mai poate adormi.
Renunțarea la somnul de zi se face treptat, când copilul adoarme tot mai greu seara sau refuză constant somnul de prânz, de regulă între 3 și 5 ani. O perioadă de „liniște” în pat, fără obligația de a dormi, face tranziția.
Grădinița impune, de multe ori, un program propriu, iar alinierea rutinei de acasă cu acesta reduce conflictele.
Trezirile nocturne și regresiile
Trezirile scurte între ciclurile de somn sunt normale la orice vârstă. Diferența este că adultul se întoarce pe partea cealaltă, iar copilul mic semnalează.
Regresiile de somn, perioade de câteva săptămâni cu treziri mai dese, apar tipic în jurul a 4 luni, 8-10 luni, 18 luni și 2 ani, în legătură cu salturile de dezvoltare. Trec.
Ce se face în timpul lor: se păstrează rutina, se răspunde calm, se evită introducerea de obiceiuri noi, biberon suplimentar, mutare în patul părinților, care rămân după ce regresia trece.
Cauzele fizice de exclus: dentiția, o infecție otică, refluxul, temperatura camerei, hainele prea groase. Copilul care se trezește plângând intens, cu febră sau cu semne de durere, are altă problemă decât somnul.
Metodele de „antrenare a somnului” există în mai multe variante, de la cele graduale la cele mai ferme, cu dovezi de eficiență și fără dovezi de rău pe termen lung în studiile disponibile. Alegerea ține de valorile familiei, iar consecvența contează mai mult decât metoda.
Siguranța somnului și când ceri ajutor
Recomandările privind somnul în siguranță pentru sugari sunt clare și au redus semnificativ mortalitatea infantilă: culcare pe spate, pe saltea fermă, fără perne, pilote, protecții moi sau jucării în pat, în aceeași cameră cu părinții în primele luni, într-un mediu fără fum.
Temperatura camerei între 18 și 21 de grade, cu copilul îmbrăcat cu un strat mai mult decât adultul.
Consultul la medic se cere pentru: sforăitul persistent cu pauze în respirație, somnul agitat cu transpirație abundentă, oboseala vizibilă în timpul zilei în ciuda orelor dormite, dificultățile care persistă luni de zile și afectează întreaga familie.
Epuizarea părinților este, la rândul ei, un motiv de consult. Un părinte care nu a dormit mai mult de trei ore consecutive de opt luni are nevoie de sprijin, nu de încă un sfat de pe internet. Pediatrul, consilierii de somn certificați și grupurile de sprijin pentru părinți, disponibile în multe orașe și online, sunt resurse reale, iar a le folosi nu este un eșec.
