Dureroase, dar inofensive, aftele bucale sunt ulceratii mici ale gurii care pot aparea pe limba, gingii, buze si pot ingreuna mestecarea alimentelor. Dar care sunt oare cauzele aparitiei acestor probleme?
Aftele bucale – cauze
Acestea nu pot constitui un risc pentru sanatate, dar produc o anumita jena si un disconfort vizibil. De regula, aftele se vindeca spontan dupa zece zile, fara a lasa o cicatrice, iar perioada dureroasa nu ar trebui sa depaseasca in general 5 zile.
La originea afectiunilor bucale, exista diferite cauze care apar cel mai adesea generate de leziuni ale mucoasei, alergii sau deficiente nutritionale sau generate de slabirea sistemului imunitar. De asemenea, periajul prea puternic al dintilor, reglarea necorespunzatoare a aparatului dentar, o bucata de paine care zgarie gingiile sunt toate posibile cauze ale aparitiei ulceratiilor.
Chiar si anumite alimente sunt cunoscute pentru a favoriza aparitia acestei afectiuni: fructele uscate (in special nuci), ananasul, produsele lactate si condimentele in principal. Chiar si glutenul, alcoolul, otetul sau anumite alimente acide pot promova de asemenea aftele bucale.
Medicii sunt de parere ca anumiti factori psihologici pot favoriza, de asemenea, aparitia acestor afectiuni bucale deoarece afecteaza sistemul imunitar. Ca atare, bolile imunosupresoare precum SIDA favorizeaza dezvoltarea aftelor. In cele din urma, anumite boli (boala Crohn, boala celiaca, imunodeficienta prin tratament corticosteroid prelungit) pot favoriza afectiunile recurente.
Aftele bucale sunt cu atat mai deranjante cu cat tind sa reapara. Daca acestea reapar prea des, ar trebui sa se discute de urgenta cu medicul de specialitate. Aparitia unor astfel de afectiuni pot fi primele simptome ale sindromului Behcet, o boala foarte rara, dar foarte grava.
Se recomanda bineinteles sa existe o igiena orala impecabila. De preferinta, oamenii ar trebui sa foloseasca o periuta de dinti moi, care va evita atacarea mucoaselor. In cazul unor rani recurente, se poate opta pentru spalaturi bucale care vor calma zona afectata.
Persoanele care poarta aparat dentar sau proteze dentare sunt mai predispuse la genul acesta de afectiuni recurente motiv pentru care pacientii ar trebui sa ii ceara medicului stomatolog sa se asigure ca protezele se potrivesc corect. Este important de precizat ca aftele bucale nu sunt contagioase.